Maratonul de ieri s-a dovedit a fi un maraton de… somn. Am recuperat pentru toată saptămâna, ba cred eu chiar pentru toată luna. Să dormi de la 17:30 până a doua zi la 10:30 mi se pare a fi o mare tâmpenie. Ei bine, eu sunt o tâmpită, din punctul ăsta de vedere, cu acte in regulă.

Am fost întreruptă de 3 ori în17 ore. Prima oară, mirificul meu somn a fost întrerupt de tata, care mi-a adus prajiturele cu ciocolată pe care nu puteam să le refuz. Aşa cu ochii închişi am bagat câteva minunăţii d’alea sub nas, ca o ciocomanică ce sunt. A 2-a şi a 3-a oară de către persoane care mă cautau la telefon. “-Ce faci?”, aud din difuzor. “Dorm!”, replic eu. Şi m-au lăsat să dorm.

Somnul însă nu a fost partea interesantă de ziua de ieri. (eiii, cum nu? pe cine vreau să mint?)

Ei bine, a mai fost laboratorul de CFC care mi-a placut. (CFC=chimie fizică şi coloidală)

Am făcut două experimente cu nume pompoase şi greu de reţinut de genul „Conductibilitatea electică a soluţiilor de electoliţi. Determinarea gradului de disociere şi a constantei de disociere a electroliţilor” şi „Determinarea concentraţiei micelare a unui sulfactant anionic prin metoda conductometrică”, dar experimentele în sine au fost foarte simple. Cea mai dificilă parte era spălarea celulei conductometrice de 5 ori cu apă distilată.

Abia aştept următorul laborator (uoff… par tocilară? nu-s.) pentru că unul din cele două experimente mi se pare interesant şi e ceva mai complex decât citirea unor valori pentru substanţe diferite la un conductometru.

Ca bonus, pentru că mă simt bine azi:

Şi parcă vine poftă mare de viată după 17 ore de somn!