O zi plină. Şi aproape goală.

Cursuri de la 8. O fericire. O doamnă profesoară mult prea moale şi cu o voce deloc impunătoare (ce impunătoare? probabil nici ea nu se aude când vorbeşte!) şi o altă doamnă profesoară mult prea… energică. Mă simţeam foarte obosită după trei ore de curs pentru simplu fapt că încercam să o urmăresc, să fiu atentă (şi asta pentru că eram în premieră prezentă la cursul ăsta… uff, ştiu. ce să fac dacă e pus aiurea în orar?)

După cinci ore de chimie de toate neamurile (mai precis două de organică şi trei de anorganică, analitică & analize fizico-chimice) mă simţeam epuizată (şi flămândă tocmai când mă hotărâsem să nu mai mănânc tâmpenii – şi n-am mâncat). Urmează un seminar plictisitor şi apoi 15 minute de educaţie fizică. Da, doar atât am stat (eiii… şi ce dacă în orar sunt trecute 2 ore?!).

Ajung acasă şi mănânc! Nu mult, dar mănânc. Mă simt mai bine. Întâlnirea e programată pentru 6 jumate aşa că mi-am găsit timp să trag un pui de somn. O oră fix. De obicei nu mă mulţumesc doar cu atât, dar azi am făcut excepţie… mi-a ajuns. Până acum.

Întâlnirea a decurs bine. Era programată o ieşire în grup, dar n-a fost să fie. Am fost doar noi doi (eu şi persoana I). După prima juma’ de oră de tatonare de teren am reuşit să fim noi, ca întotdeuna. Ne-am plimbat (îmi era dor, nu o mai făcusem demult), am mâncat ciocolată şi apoi ne-am odihnit picioarele într-o cafenea în care poposim destul de des.

Ajunsă acasă tre’ să mă pregătesc pentru maratonul de mâine cu un somn bun!

Eu dorm, tu dormi, el doarme…